Vicepremierul Vladimir Bolea a dezvăluit câteva nume care ar putea face parte din viitorul Cabinet de miniștri. Printre acestea se află chiar el, dar și actualii miniștri Mihai Popșoi, Dan Perciun și Anatolie Nosatîi. Declarațiile au fost făcute în cadrului unei emisiuni televizate.
„Vladimir Bolea la Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Eu voi repeta pe cei care au declarat singuri. Vorbim despre Popșoi la MAE, Dan Perciun la Educație. Anatolie Nosatîi la Ministrul Apărării. – Lazarencu de la Mediu? – Nu știu neapărat. Dar aceștia sigur care au declarat în public. Pentru restu nu cred că e corect să îi anunț eu”, a menționat Bolea.
Bolea a subliniat că „va fi prerogativa domnului premier să declare tot Cabinetul de miniștri”.
În Cadrul unei emisiuni la TV8, candidatul PAS la funcția de premier, Alexandru Munteanu, a declarat că lista viitorilor miniștri ai Guvernului urmează să fie definitivată săptămână aceasta. Totodată, acesta a spus că unele dintre numele actuale ar putea fi reconfirmate în funcție.
Prima ședință a noului Parlament este programată pentru 22 octombrie. În cadrul acesteia urmează să fie ales președintele Legislativului. Ulterior, vor demara consultările privind desemnarea premierului. Acesta urmează să propună lista viitorilor miniștri.