15 ani de închisoare pentru un bărbat acuzat de tentativă de omor în Capitală. Ce a declarat inculpatul în instanță

Un bărbat de 44 de ani, din Capitală, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis. Acesta este acuzat de tentativă de omor intenționat. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Instanța l-a privat și de dreptul de a ocupa funcții sau de a desfășura activități privind administrarea și gestionarea drogurilor, substanțelor similare sau medicamentelor cu efect puternic, pentru o perioadă de 3 ani.

În instanță, inculpatul și-a recunoscut parțial vina. Acesta a declarat că a dorit doar să sperie victima, nu și să o omoare.

Potrivit procurorilor, tentativa de omor s-a produs în aprilie 2024. Între inculpat și victimă, ambii locuitori pe strada Ismail din Chișinău, a izbucnit un conflict spontan. Aceștia s-au luată la ceartă din cauza că victima, care era sub influența alcoolului, a deteriorat interfonul de la bloc cu un ciocan.  Mai mult, victima l-ar fi provocat verbal pe inculpat.

În urma conflictului, inculpatul a scos din buzunar o armă și a tras un glonț în victimă. Aceasta s-a ales cu răni grave.

După incident, inculpatul a predat arma poliției și a regretat cele comise.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru.

De menționat că, la cei 15 ani de închisoare s-a adăugat parțial o pedeapsă anterioară pentru o infracțiune legată de droguri, neexecutată integral.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA