Circulară pentru școli: profesorii nu trebuie să accepte bani sau cadouri

Profesorilor le este interzis să solicite sau să accepte bani, cadouri ori alte beneficii materiale. Ministerul Educației și Cercetării a emis o circulară prin care reamintește cadrelor didactice obligația de a respecta Codul de Etică.

„Solicităm tuturor cadrelor didactice și de conducere să acționeze ca piloni ai integrității, prin interzicerea solicitării sau acceptării de beneficii materiale. Este strict interzisă solicitarea, acceptarea sau primirea de sume de bani, cadouri sau orice alte foloase materiale ori servicii necuvenite, direct sau indirect, în legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu”, se arată în circulară.

Ministerul reafirmă angajamentul de toleranță zero față de corupție.

„Fiecare interacțiune cu elevii, părinții sau colegii trebuie să fie o dovadă a celor mai înalte standarde etice și de integritate”, spune MEC.

Cu o zi înainte, ministrul Dan Perciun a cerut stoparea colectării banilor de Ziua Profesorilor. Potrivit lui Perciun, acestea sunt ilegale.

CITEȘTE ȘI: Ministrul Educației, Dan Perciun, cere stoparea colectării banilor de Ziua Profesorului

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA