(UPDATE 10:30) Pompierii continuă misiunea de lichidare a incendiului de nivel sporit de intervenție pe șoseaua Muncești. Potrivit IGSU, pentru asigurarea continuității intervenției, dimineață a avut loc rotația de efectiv, fiind ridicate pe alertă gărzile de rezervă. În prezent, sunt antrenate 19 autospeciale de intervenție cu un efectiv de 75 angajați ai IGSU, care lucrează pentru stingerea totală a incendiului.
Totodată, la fața locului își desfășoară activitatea Laboratorul Experimental Antiincediar al IGSU, în vederea stabilirii circumstanțelor producerii incendiului.
IGSU informează că flăcările au fost localizate, fără a obține răspândire. Echipajele IGSU întreprind toate acțiunile pentru stingerea totală a incendiului.
(Știrea inițială) Un incediu puternic a izbucnit aseară într-un depozit cu materiale de construcție de pe șoseaua Muncești din Chișinău. Potrivit IGSU, a fost declarat nivel sporit de intervenție al pompierilor. A intervenit, inclusiv, trenul de pompieri al Căii Ferate. Din fericire victime nu au fost raportate.
Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că flăcările au cuprins depozitul cu suprafața de peste 3000 metri pătrați. Pentru a stinge focul au intervenit 18 autospeciale de intervenție cu un efectiv de 70 angajați IGSU.
Totodată, pentru asigurarea ordinii publice și securității zonei, au intervenit și echipaje ale poliției și carabinierilor. Iar pentru gestionarea operativă a intervenției a fost instituit Statul Major.
Cauza izbucnirii incendiului urmeaqză a fi stabilită de specialiști.