Tot mai mulți motocicliști și utilizatori de trotinete electrice ajung la urgență în urma accidentelor

O secundă de adrenalină pe două roți poate schimba un destin pentru toată viața. Tot mai mulți motocicliști și utilizatori de trotinete electrice ajung la urgență cu răni extrem de grave, iar medicii avertizează că lipsa echipamentului de protecție și conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate duc cel mai des la astfel de la tragedii.

Directoarea Institutului de Medicină Urgentă, Diana Manea, menționează că în timpul verii numărul persoanelor care ajung la Urgență în urma accidentelor rutiere a crescut semnificativ, comparativ cu alte perioade ale anului.

”Dacă în primul trimestru aveam până la 200 de adresări în 24 de ore, dar în perioada de vară se atestă chiar și 290 – 300 de adresări în 24 de ore. S-a schimbat și polimorfismul adresărilor. Acum, vara avem foarte multe traumatisme provocate în special în accidente rutiere de diferite forme. Ies în evidență foarte des accidentele cu motocicletele. Cele cu trotinetele și ATV-urile care în primul rând este legat de zonele de odihnă”, Diana Manea, directoarea Institutului de Medicină Urgentă

Potrivit medicilor imagiști, cel mai des, acești pacienți suferă politraumatisme la nivelul craniului, coastelor sau organelor interne. În unele cazuri medicii sunt nevoiți să recurgă la amputări.

”Un pacient tânăr care s-a traumat pe motocicletă, vedem o fractură liniară la baza temporala pe dreapta, la baza craniului. Aceștia intră repede în comă și trebuie repede de operat neurochirurgical”, Ion Ciupac, medic imagist.

În Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Institutului de Medicină Urgentă sunt internați șase pacienți în comă. Toți sunt victime ale accidentelor cu motociclete și trotinete electrice.

”Avem și pacienți care își permit să urce pe trotinetă la vârstă destul de înaintată. Avem de exemplu unul 80 de ani, care a dorit să meargă pe trotinetă și are un traumatism multiplu. La moment e în stare critică în comă, complicat să spunem despre viitorul lui. Majoritatea care sunt, sunt în stare de ebrietate.”, Serghei Cobîșețchii, șef Secția de Anestezie și Terapie Intensivă

Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, în perioada 1 iunie – 31 iulie au fost înregistrate 119 accidente cu motociclete și trotinete electrice.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA