23 de licee din țară au rata de promovare 100% și media mai mare de 8 la bacalaureat

130 de licee teoretice au rata de promovare 100% în sesiunea de bacalaureat 2025, față de 132 în anul precedent. Dintre acestea, 23 au media mai mare de 8, față de  22 în anul 2024. Datele au fost oferite de Ministerul Educației.

„Faptul că 130 de licee au avut promovare integrală demonstrează efortul constant al elevilor, profesorilor și părinților. Vom continua să dezvoltăm un sistem educațional modern, care pune accent pe performanță și echitate”, a declarat Lilia Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare.

În total, la examenul național de bacalaureat 2025 au fost admiși 17.971 de candidați.

La sesiunea din anul curent au participat 363 de instituții. 312 de licee teoretice, 46 de colegii și 5 instituții de învățământ superior.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA