Valentina Garabagiu, magistrata de la Judecătoria Buiucani, a fost plasată în arest arest preventiv pentru 30 de zile.
Decizia a fost luată de magistrații de la Judecătoria Bălți, precizează tvn.md.
Procuratura Anticoripție anunță că demersul procurorului privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv în privința unui dintre judecători a fost admis.
Reamintim că Valentina Garabagiu, judecătoare de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a fost reținută la 14 noiembrie, de către ofițerii CNA, după ce procurorii au efectuat percheziții în biroul acesteia.
Ea este vizată într-un dosar de corupție. Alți trei judecători sunt suspectați în cadrul aceluiași dosar. Este vorba despre magistrați de la Judecătoria Chișinău cu sediul Buiucani și Centru, dar și de la Curtea de Apel Chișinău.
Amintim că, Consiliul Superior al Magistraturii a dat curs sesizărilor din partea procurorului general interimar privind percheziționarea, reținerea și arestarea a patru judecători.