Nu va adera la Patriarhia Română. Biserica Ortodoxă din Moldova își păstrează statutul actual

Biserica Ortodoxă din Republica Moldova își păstrează statutul actual și nu vor fi inițiate discuții privind aderarea acesteia la Patriarhia Română sau altă structură. Este declarația lui Ioan Moșneguțu, episcopul-vicar de Soroca după adunarea convocată de Mitropolia Moldovei, la care au participat protopopii și stareții mănăstirilor din țară.

În cadrul ședinței a fost adoptată o decizie, potrivit căreea, biserica ortodoxă din Moldova își păstrează statul ei actual. Îl avem pe înalt preasfințitul mitropolit Vladimir întâi stâtător al bisericei ortodoxe din Moldova, cleruri și poporul rămâne fidel bisericei ortodoxă din Moldova și înalt preasfințitului mitropolit Vladimir. Nu vor fi inițiate discuții privind aderarea bisericei ortodoxe din Moldova la patriarhia Română sau la alte structuri”, a spus Ioan Moșneguțu, episcop-vicar de Soroca.

Mitropolia Moldovei a convocat protopopii și stareții la câteva zile după ce un grup de preoți din Chișinău, în frunte cu parohul Bisericii „Sfântul Dumitru”, Pavel Borșevschi, i-a trimis o scrisoare Mitropolitului Vladimir în care îl rugau să inițieze procesul de aderare a Mitropoliei Moldovei la Biserica Ortodoxă Română fiind nemulțumiți de retorica Patriarhul Kiril, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, sub a cărei jurisdicție se află în prezent Mitropolia Moldovei. Vicarul Mitropoliei Moldovei spune însă că ședința de joi nu are nicio legătură cu această scrisoare.

„Aceasta întrunire nu a fost convocată pentru a da răspuns scrisorii părintelui Pavel Borșevschi. Deci este vorba de o întrunire ordinară a consiliului eparhial în formatul său extins. A fost abordat și acest subiect în mod special și s-a adoptat decizia pe care v-am comunitat-o”, a mai spus Ioan Moșneguțu, episcop-vicar de Soroca.

Întrebat de jurnaliști dacă Mitropolia Moldovei se va subordona în continuare Bisericii Ortodoxe Ruse, Ioan Moșneguțu a evitat să răspundă direct la întrebare.

Potrivit tomusului din 1994 biserica ortodoxă din Moldova este independentă în activitatea sa slujitoarea. În timpul slujbelor clerul bisericei ortodoxe din Moldova îl pominește pe întâi stătătorul său pe înalt preasfințitul Vladimir mitropolitul Chișinăului și al întregei Moldovei și pe erarhii eparhioți. În continuare mitropolia Moldovei, biserica ortodoxă din Moldova va funcționa după dreptarul canonic, și după toate sfintile rându ei. În raportul nostru cu biserica Rusă va fi în continuare unul pașnic și de comuniune liturgică”, a explicat Ioan Moșneguțu, episcop-vicar de Soroca.

Grupul de preoți care i-a adresat scrisoarea Mitropolitului Moldovei susțin însă în răvaș că ” Patriarhul Kiril, după invazia Rusiei în Ucraina, a pierdut calitatea de părinte duhovnicesc al Bisericii pe care o păstorește, devenind angajat politic, ce cheamă fățiș și pe nedrept, împotriva tuturor învățăturilor Bisericii Ortodoxe, la vărsare de sânge între frații de sânge și de credință în Hristos„.

Semnatarii spun că au avut curajul să vină cu o asemenea solicitare către Mitropolia Moldovei, după ce Înaltpreasfințutul Vladimir i-a trimis în octombrie Patriarhului Kiril din Rusia o scrisoare cu o retorică total diferită de cea pe care a avut-o mitropolitul anterior.

Înaltpreasfințitul Vladimir susține că asocierea cu Patriarhia Moscovei i-a adus Bisericii Ortodoxe din Moldova un prejudiciu mare. Potrivit Mitropolitului Vladimir, încrederea credincioșilor scade, deoarece Patriarhia Moscovei este percepută ca un avanpost al Kremlinului și un susținător al intervenției ruse în Ucraina și-l întreabă pe Patriarhul Kiril cum să procedeze în asemenea circumstanțe.

Ioan Moșneguțu le-a spus joi jurnaliștilor, după ședința cu protopopii și stareții că Mitropolia Moldovei condamnă războiul declanșat de Rusia în Ucraina.

Biserica în repetate rânduri, sau neîncetat, biserica ortodoxă din Moldova din data de 24 februarie anul 2022 condamnă cu vehemență războiul fratrecit din Ucraina. Noi ne rugăm pentru pacea lumii, ne rugăm pentru poporul ucrainean, ne rugăm pentru de Dumnezeu păzi țara noastră Moldova, stăpânirea și armata ei. Și noi păstrăm legătura și uniunea canonică cu toate bisericele ortodoxe„, a declarat Ioan Moșneguțu.

Parohul Bisericii „Sfântul Dumitru”, Pavel Borșevschi, care i-a trimis scrisoarea Mitropolitului Vladimir a refuzat să vorbească cu jurnaliștii după ședința de joi de la Mitropolia Moldovei. Acesta a ieșit pe ușa din spate și a urcat în grabă în mașină.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA