Ursula von der Leyen a supraviețuit moțiunii de cenzură depuse în Parlamentul European

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a trecut de moțiunea de cenzură inițiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea, ales pe listele AUR. Inițiativa a fost susținută de câteva zeci de europarlamentari și a avut drept pretext refuzul Ursulei von der Leyen de a publica schimbul de mesaje text cu directorul executiv al companiei Pfizer, în perioada pandemiei de COVID-19.

Aceste mesaje ar fi fost trimise în contextul negocierilor privind achiziționarea vaccinurilor anti-COVID de către Uniunea Europeană. Lipsa de transparență a alimentat criticile și a generat numeroase plângeri împotriva Comisiei Europene.

Pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată, era nevoie de votul a două treimi din totalul europarlamentarilor. Inițiativa nu a avut însă nicio șansă reală să treacă. Inițiatorul moțiunii a declarat presei înainte de plecarea spre Strasbourg că nu are susținerea necesară.

Potrivit Politico, votul de joi reflectă totuși o opoziție politică în creștere față de Ursula von der Leyen. Ea este acuzată că s-a îndepărtat de unele dintre forțele care au susținut-o inițial, scrie Digi24.ro.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA