Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată. Temperaturi extreme au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri monitorul UE pentru climă Copernicus, transmite News.ro, care citează AFP.
La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată.
Precedentul cel mai cald iunie a fost în 2024. Al doilea cel mai cald a fost în 2023, potrivit Copernicus Climate Change Service.
Mai multe ţări au înregistrat temperaturi de suprafaţă de peste 40 de grade Celsius. Temperaturi de până la 46 grade s-au înregistrat în Spania şi Portugalia.
Samantha Burgess, responsabilul strategic pentru climă al monitorului UE, a declarat că impactul valurilor de căldură în Europa a fost „excepţional”.
O analiză AFP bazată pe datele Copernicus a arătat că 12 ţări şi aproximativ 790 de milioane de oameni din întreaga lume au înregistrat temperaturi record luna trecută.
Căldura periculoasă a acoperit unele părţi ale Statelor Unite. Iar în China, 102 staţii meteorologice au înregistrat cea mai călduroasă zi de iunie din istorie. S-au ]nregistrat temperaturi de peste 40 de grade Celsius.