CEC a decis! Pe 20 iulie în comuna Boldurești vor avea loc alegeri repetate

În comuna Boldurești vor avea loc alegeri locale repetate. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală. Scrutinul se va desfășura în data de 20 iulie, cu aceeași doi candidați care au concurat în turul II la alegerile precedente. E vorba de Nicanor Ciochină, cercetat penal pentru că accidentat mortal un copil și a părăsit locul accidentului, dar și candidatul independent Serghei Bulicanu.

În cadrul ședinței CEC din 7 iulie, membrii organului electoral central au luat act de decizia Curții de Apel Nord.

Pe 4 iulie, rezulaltatul turul II al alegerilor locale din comuna Boldurești, Nisporeni a fost declarat nul. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel Nord. Instanța a obligat Comisia Electorală Centrală să organizeze un scrutin repetat, în termen de două săptămâni. Se întâmplă după ce, pe 25 iunie, judecătoria Ungheni a anulat decizia Consiliului Electoral de Circumscripție din Boldurești, prin care a fost validat turul II al alegerilor locale și în urma cărora, Nicanor Ciochină a fost reales primar.

Nicanor Ciochină este învinuit că pe 19 februarie a accidentat mortal un băiat de 14 ani. Mai mult, a fugit de la locul faptei. Potrivit anchetei, înainte de a fi prins, pe 21 februarie, primarul din Boldurești ar fi încercat să ascundă urmele accidentului. Acesta a înscenat o altă coliziune, cu implicarea mașinii deteriorate. Ciochină nu-și recunoaște vina. El riscă până la șapte ani de pușcărie.

CITEȘTE ȘI Alegerile din comuna Boldurești au fost declarate nule. CEC, obligată să organizeze un nou scrutin

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA