Președinta Maia Sandu va efectua pe 7 iulie o vizită la Varșovia, Polonia. Cu această ocazie, șefa statului a lansat o invitație și pentru diaspora moldovenească, pentru a discuta despre parcursul european al Republici Moldova.
”Dragi moldoveni stabiliți în Polonia, vă invit să ne întâlnim pe 7 iulie la Varșovia, pentru a discuta despre Republica Moldova, despre aderarea la Uniunea Europeană și despre grijile și nevoile diasporei”, a scris președinta Maia Sandu
Înâlnirea cu diaspora moldovenească din Polonia va avea loc cu începere de la ora 17:30. Evenimentul este organizat ca parte a dialogului cu diaspora. Dialogul pe care președinta îl susține ca parte din eforturile de întărire a legăturii dintre stat și cetățenii aflați în afara granițelor. Moldovenii din Polonia sunt îndemnați să se înregistreze în prealabil pentru participare.