Atacul lansat de Statele Unite asupra instalațiilor nucleare iraniene a stârnit un val de reacții la nivel internațional. Oficiali de rang înalt au cerut evitarea unei escaladări periculoase în Orientul Mijlociu.
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a transmis duminică un apel către toate părțile implicate. Oficialul a îndemnat la dezescaladare și reluarea negocierilor.
„Cer tuturor părţilor să facă un pas în spate, să se întoarcă la masa negocierilor şi să evite orice escaladare”, a scris ea pe rețeaua X.
Kallas a subliniat că Iranul nu trebuie să dezvolte arme nucleare. Ea a precizat că miniștrii de externe ai Uniunii Europene vor analiza situația în cadrul unei reuniuni programate luni.
Premierul britanic Keir Starmer a avut o poziție similară. Acesta a cerut Teheranului să revină la masa negocierilor și a susținut acțiunea SUA ca o măsură de contracarare a unui potențial pericol nuclear.
„Iranului nu trebuie să i se permită niciodată să dezvolte o armă nucleară, iar Statele Unite au luat măsuri pentru a reduce această ameninţare”, a declarat Starmer.
La rândul său, un oficial NATO a declarat pentru Reuters că alianța urmărește îndeaproape evoluția situației.
„Desigur, urmărim îndeaproape situația”, a fost reacția succintă a oficialului NATO.
CITEȘTE ȘI: SUA au bombardat instalațiile nucleare iraniene. ONU avertizează: „O escaladare periculoasă”