Uniunea Europeană investește o sumă uriașă în renovarea unuia dintre cele mai periculoase drumuri din România

 Uniunea Europeană investește o sumă uriașă în renovarea unuia dintre cele mai periculoase drumuri din România, care leagă județul Galați de Republica Moldova. Joi a fost semnat contractul de finanțare, în valoare de 370 de milioane de euro, din fonduri europene. Șoseaua, supranumită „Drumul Morții”, din Galați este tranzitat zilnic de mii de vehicule, inclusiv aproximativ o mie de TIR-uri. Proiectul are o importanță strategică și pentru Republicii Moldova, deoarece va lega Autostrada Moldovei cu țara noastră.

 

Porțiunea care va fi modernizată are 40 de kilometri. Vor fi construite și 13 poduri și pasaje, dar și 23 de sensuri giratorii. Autoritățile române și-au propus să lărgească drumul. Vor fi două benzi pe fiecare sens.

Potrivit oficialilor, aceasta este „cea mai mare investiție în județul Galați de după revoluția din 1989”.

„Este o sumă foarte mare. Nu am fi putut niciodată din fondurile, sau din bugetul Consiliului Județean, dar nici din bugetul Ministerului Transporturilor, sau din bugetul de stat să investim o astfel de sumă de 370 de milioane de euro. Acest drum de conectivitate va face legătura și cu vama Giurgiulești, granița cu Republica Moldova și Ucraina și cu autostrada Moldovei.”, spune Costel Fotea, președintele consiliului județean Galați.

VO: Potrivit contractului, durata lucrărilor va fi de 36 luni. Șoseaua a fost etichetată în România „drumul morții”, deoarece, anual, acolo se produc în medie 300 de accidente.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA