472 curți de bloc vor fi reconstruite prin programul „Curtea Europeană”. Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a anunțat primele 57 de adrese care vor intra în etapa de elaborare a schițelor de proiect.
Programul „Curtea Europeană” vizează transformarea spațiilor comune din jurul blocurilor de locuințe în zone sigure.
„Dorința noastră este de a veni spre cetățeni, de a prelua niște probleme de-ale lor legate de mediul în care ei trăiesc, să-l facem mai bun, mai prietenos, mai confortabil, cu condiții bune de viață, condiții pe care ei le merită,” a declarat ministrul Vladimir Bolea.
Au fost depuse 502 propuneri în perioada 8 aprilie – 9 mai. Inițial, pentru acest program a fost alocat un buget de 100 de milioane. Datorită numărului mare de solicitări, Guvernul a suplimentat fondurile cu încă 150 de milioane de lei. Bugetul total fiind acum de 250 de milioane de lei.
„Acest proiect a fost unul de o mare anvergură. Noi nici nu ne-am așteptat că va fi atât de mare cererea pentru astfel de proiecte,” a adăugat ministrul.
Ministrul Bolea a anunțat primele 57 de proiecte care au fost susținute de minister și care vor intra în etapa de elaborare a schițelor de proiect.