O nouă stație de epurare a apelor uzate va deservi aproximativ 40.000 de cetățeni din municipiul și raionul Cahul. Proiectul face parte dintr-o investiție majoră în infrastructura de apă și canalizare, finanțată de Germania și Uniunea Europeană.
Viceprim-ministrul Vladimir Bolea, ambasadoarea Germaniei la Chișinău, Margret Uebber, și reprezentanți ai UE și Băncii Germane de Dezvoltare KfW au vizitat șantierul noii stații și sectoarele unde rețeaua de canalizare este deja funcțională.
Proiectul este cofinanțat cu 41,5 milioane de euro din partea Germaniei și 12,9 milioane de euro din partea Uniunii Europene.
Lucrările sunt realizate în proporție de 70%. Inaugurarea stației este planificată pentru acest an, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Primăria Cahul a organizat o tombolă, oferind conectare gratuită pentru trei gospodării. Totodată, cetățeni activi și antreprenori locali au fost premiați pentru implicare.
Primarul Nicolae Dandiș a mulțumit partenerilor pentru susținere și a evidențiat importanța proiectului pentru întreaga comunitate.
Următoarea etapă vizează extinderea rețelei de apă și canalizare în satele Crihana și Cotihana.