300 mii de lei pentru a ”recăpăta dragostea femeii iubite”. Trei persoane au fost reținute pentru escrocherie

O femeie de 42 de ani, împreună cu soțul său de 41 de ani și fiul acesteia de 18 ani, sunt cercetați penal pentru escrocherie. Aceștia ar fi luat de la un bărbat aproape 300 de mii de lei pentru ”vrăji”.

Victima, un bărbat din raionul Sîngerei, s-a adresat autorităților după ce a observat că a fost înșelat de sume mari de bani. Potrivit investigațiilor, aceștia ar fi estorcat banii în mai multe tranșe. Ei i-au promis victimei că prin intermediul unor ritualuri și vrăji va putea recăpăta dragostea femeii iubite.

Pentru a-și întări credibilitatea, femeia ar fi recurs la practici periculoase, inclusiv utilizarea de reptile și păsări, pentru a convinge victima să le încredințeze banii.

De asemenea, autoritățile au descoperit că femeia este deja cunoscută pentru infracțiuni similare. Ea se afla în căutare națională pentru comiterea unor fapte de escrocherie. Aceasta fusese condamnată anterior la 7 ani de închisoare. Se ascundea într-un apartament din Chișinău pentru a evita executarea pedepsei.

Suspecții au fost reținuți de ofițerii. Polițiștii au deschis o cauză penală pentru escrocherie. Dacă vor fi găsiți vinoveți, riscă până la 5 ani de închisoare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA