Pe parcursul săptămânii curente, locuitorii raionului Ștefan Vodă vor beneficia de consultații profilactice gratuite. Echipele mobile de medici se vor deplasa în localități pentru a oferi servicii, informează Compania Națională de Asigurări în Medicină.
Vor fi prestate gratuit servicii stomatologice copiilor în mai multe localități, și anume:
- în zilele de 19 și 20 mai – în Feștelița și Purcari;
- pe 21 mai – în Răscăieții Noi;
- în intervalul 21 – 23 mai – în Ermoclia;
- în zilele de 22 și 23 mai – în Cioburciu.
Consultațiile profilactice gratuite sunt acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al CNAM.