Șapte foști ambasadori americani în România lansează un avertisment fără precedent înaintea alegerilor din țara vecină. Într-o scrisoare comună, aceștia atrag atenția că alegerea unui președinte pro-Putin ar putea afecta grav relația României cu Statele Unite și sprijinul acordat de Washington. Scrisoarea a fost transmisă către G4media.ro.
„Dacă România va alege un președinte pro-Putin, apărarea și sprijinul economic al Statelor Unite pentru românii de rând riscă să fie afectate drastic. Românii se confruntă cu o alegere istorică evidentă: dominația Rusiei sau propriul lor viitor, ca aliat al Americii în NATO. Putin sau America”, se arată în document.
Scrisoarea este semnată de Alfred Moses, James Rosapepe, Michael Guest, Nicholas Taubman, Mark Gitenstein, Hans G. Klemm și Adrian Zuckerman. Acești diplomați au servit atât în administrații democrate, cât și republicane.
Deși nu menționează explicit numele niciunui candidat, diplomații își exprimă „atașamentul față de România și de valorile transatlantice”. Ei își declară sprijinul față de mesajul transmis anterior de Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA în România, care îl susține public pe Nicușor Dan.
Zuckerman, singurul dintre semnatari care formulează deschis o opțiune politică, îl numește pe contracandidatul din turul doi – George Simion, liderul AUR – „un pericol clar și prezent pentru democrație, libertate și prosperitate”:
„Papagalează cartea lui Putin și vrea să scoată România din UE, NATO și din parteneriatul strategic cu SUA. Ar transforma țara într-o nouă Belarus.”
Fostul diplomat susține că Simion folosește discursul anti-globalist și anti-UE ca paravan pentru o agendă autoritaristă, aliniată intereselor Moscovei.
Adrian Zuckerman le cere partidelor neextremiste și alegătorilor români să susțină „fără echivoc” candidatura lui Nicușor Dan.
„Viitorul copiilor, nepoților și generațiilor viitoare este în mâinile voastre. România nu trebuie să revină la umilința și izolarea dictaturii. Nu e prea târziu. România poate fi salvată.”
Turul doi al alegerilor prezidențiale se va desfășura în data de 18 mai.