Europarlamentarul Dan Barna și comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, au fost „puși la muncă” de Emilian Crețu. Actorul le-a arătat cu mândrie gospodăria sa din localitate Negureni.
În cadrul unei delegații oficiale condusă de Marta Kos, alături de europarlamentarii Siegfried Mureșan și Dan Barna, precum și viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, aceștia au avut ocazia să experimenteze ospitalitatea tradițională moldovenească.
Alături de oficialii europeni, a fost prezent și primarul localității Negureni, Ion Popa.
După ce au muncit, oficialii au fost invitați la masa festivă. Aceștia au degustat preparate tradiționale, inclusiv plăcinte, zeamă, sarmale și vin alb și roșu.
Actorul le-a arătat europarlamentarilor și Casa Mare pe care o reconstruiește.
Emilian Crețu ne-a povestit că s-a bucurat enorm că a primit oaspeți europeni la casa părintească. Mai mult, actorul spune că este sigur că Europa înseamnă acasă și asta își dorește pentru Moldova.
”Vreau să mulțumesc tare mult că a ales să vină anume la familia noastră, la Negureni. Însemnătatea este una colosală. Cu siguranță o mare parte din moldoveni dorim că facem parte din marea familie a Uniunii Europene. Prezența ei aici este pentru a vedea că și în Moldova noi suntem deja pregătiți să fim parte din UE”, a spus actorul.