Educație pentru sănătate: MEC anunță instruiri pentru lucrători medicali din școli și grădinițe

În contextul scăderii ratelor de vaccinare și al creșterii problemelor de nutriție în rândul copiilor, Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în parteneriat cu UNICEF a lansat un program de formare pentru lucrătorii medicali din școli și grădinițe.

La instruiri vor participa aproximativ 1.700 de angajați din sistemul educațional. Programul va include instruiri axate pe vaccinare, comunicare interpersonală și promovarea unui model sănătos de nutriție.

Sănătatea nu înseamnă doar îngrijirea individuală — înseamnă protejarea sănătății colective a comunităților noastre. Lucrătorii medicali sunt mai mult decât furnizori de servicii. Ei sunt modele”, a declarat Maha Damaj, Reprezentantă de Țară UNICEF în Moldova.

Și reprezentanții MEC subliniază rolul esențial al cadrelor medicale în educația pentru sănătate a copiilor.

„Aveți cunoștințele și abilitățile necesare pentru a produce un impact real în școli și grădinițe”, a spus Marcelina Baleca, șefa Direcției generale politici în învățământul general din cadrul ministerului.

De la începutul pandemiei COVID-19, rata de acoperire vaccinală în rândul copiilor a scăzut de la 92% la 87% la nivel național.

În același timp, unul din cinci copii de 7 ani este supraponderal, iar 7% sunt deja diagnosticați cu obezitate.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA