Sechestre de peste 23,5 milioane de lei pe averile unor membri ai unui grup criminal

Au fost aplicate sechestre în valoare de peste 23,5 milioane de lei pe bunurile deținute de 15 persoane din Chișinău și Cahul. Acestea sunt suspectate de contrabandă și spălare de bani.

Este vorba despre case, terenuri și mașini, inclusiv bunuri înregistrate pe rude apropiate ale suspecților. Grupul este acuzat că, începând din 2017, a comis furturi în mai multe țări europene – Franța, Germania, Italia, Belgia, Danemarca, Suedia, Elveția și Austria. Ei ar fi  sustras bijuterii, ceasuri de lux, arme, biciclete și alte bunuri de valoare.

Bunurile furate erau aduse în Republica Moldova prin contrabandă, apoi vândute pe piața neagră. Banii obținuți erau spălați prin achiziția de bunuri imobile și mașini scumpe, printre care Mercedes GLE și BMW.

Cei 15 suspecți, cu vârste între 24 și 64 de ani, includ și trei femei, unele fiind rude ale membrilor grupului. O parte dintre aceștia au antecedente penale în state UE pentru jaf, tâlhărie sau deținere de documente false.

După trimiterea dosarului în judecată, bunurile sechestrate ar putea fi confiscate în folosul statului. Până la o decizie definitivă, toate persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.

Potrivit ARBI, recuperarea completă a bunurilor se finalizează după o decizie judecătorească de confiscare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA