Șeful unei secții din cadrul ,,Chișinău-Gaz”, condamnat pentru luare de mită

Șeful unei secții din cadrul SRL ,,Chișinău-Gaz” a fost condamnat pentru luare de mită. Acesta trebuie să achite o amendă de 125 000 lei și a fost privat de dreptul de a ocupa funcții în instituțiile de stat și organizații comerciale pe un termen de 2 ani. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Cauza penală a fost pornită în luna mai 2023, de către Centrul Național Anticorupție, în temeiul unui denunț. Potrivit materialelor, inculpatul, fiind în funcția  de șef de sector exploatare gaz  Buiucani din cadrul SRL ,,Chișinău-Gaz”, a depistat conectarea neautorizată a domiciliului denunțătorului la rețeaua de gaze naturale. Pentru a nu-l sancționa pe denunțător, angajatul  ar fi pretins și primit de la el suma de 5000 euro. El a fost reținut în momentul în care primea banii.

Judecarea cauzei a durat 5 luni, iar inculpatul și-a recunoscut vina.

Sentința poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA