Trei persoane, condamnate pentru fapte de corupție: Vor sta ani grei la închisoare

Trei persoane își vor petrece următorii ani după gratii, fiind recunoscute vinovate de trafic de influență și acte de corupție. Doi dintre inculpați au fost condamnați la câte 10 ani de închisoare, pentru implicarea în două episoade de trafic de influență și trei acte de corupere activă. Fiecare dintre aceștia va achita și o amendă de 140 000 de lei.

Al treilea inculpat a primit o pedeapsă de 8 ani de închisoare, o amendă de 50 000 de lei. El a fost condamnat pentru trafic de influență și corupere pasivă.

Pe lângă pedepsele cu închisoarea, toți cei trei au fost privați de dreptul de a ocupa funcții publice timp de 5 ani.

Judecătorii au decis și confiscarea unor sume importante de bani: 25 400 de dolari și 80 000 de lei găsiți în timpul perchezițiilor.

Potrivit Procuraturii Anticorupție și CNA, schema ilegală pusă la cale de cei trei a funcționat începând cu anul 2014. Aceștia pretindeau lunar bani de la agenți economici, în schimbul protecției sau eliberării documentelor fiscale.

Într-unul dintre cazuri, inculpații au primit 135 000 de dolari de la o persoană care administra mai multe companii. Ei au promis protecție din partea autorităților fiscale. În alt caz, au cerut 86 000 de lei pentru „organizarea protecției” unei firme.

Unul dintre inculpați, angajat al Inspectoratului Fiscal de Stat, a primit 100 000 de lei pentru a asigura „buna desfășurare” a activității a trei companii.

Inculpații nu și-au recunoscut vina.

Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 15 zile.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA