Ziua Drapelului de Stat va fi marcată pe 27 aprilie, printr-o ceremonie solemnă în fața Guvernului

Tricolorul va fi omagiat în mod solemn de autorități și cetățeni cu prilejul Zilei Drapelului de Stat. Ceremonia oficială va avea loc începând cu ora 08:00, în fața Guvernului, în prezența conducerii țării.

Evenimentul va fi însoțit de un program solemn. Va participa orchestra prezidențială și a gărzii de onoare.

Tricolorul care leagă generații, simbolul care ne reamintește cine suntem și cât de departe putem ajunge împreună. Omagiem simbolul care ne unește pe toți, de la nord până la sud, de la est la vest, autonomia găgăuză sau oricare alt sat sau oraș – tricolorul ne aduce aminte de lucrurile care ne unesc în jurul țării noastre – Republica Moldova”, se arată în mesajul reprezentantului Guvernului.

Acesta a subliniat că drapelul este prezent la cele mai importante evenimente. Atunci când elevii câștigă concursuri internaționale, sportivii obțin medalii sau militarii participă în misiuni de pace.

Guvernul face apel către toți cetățenii și instituțiile publice să arboreze cu mândrie tricolorul, în fața locuințelor și pe clădirile oficiale.

Să transformăm această zi într-un moment de unitate. Să fim împreună sub tricolor, de Ziua Drapelului de Stat – un simbol care ne unește pe toți”, a îndemnat Daniel Vodă.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA