Persoanele private de libertate își exercită dreptul la vot, în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare. În acest sens, în instituțiile penitenciare au fost amenajate săli cu urne și cabine de vot pentru desfășurarea alegerilor, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor.
Astfel, pot să voteze persoanele deținute pe baza unui mandat de arest până la pronunțarea sentinței judecătorești, persoanele condamnate la închisoare a căror sentință nu este definitivă, cele care execută o sancțiune contravențională sub formă de arest, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă, persoanele în privința cărora este aplicată măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu precum și cele deținute în instituțiile penitenciare.
Aceste categorii vor fiind înscriși în lista electorală de bază pentru votarea la locul aflării, în ziua scrutinului electoral.
Din numărul total de persoane private de libertate cu drept de vot la alegerile locale generale, 1148 la număr, până la această oră, au votat 𝟕𝟔𝟗 de persoane.