Un focar de rujeolă a fost înregistrat în raionul Cimișlia, în perioada 7 februarie – 14 martie. În acest interval, au fost raportate 8 cazuri de rujeolă la copii din satele Porumbreni, Zloți, Codreni și Sagaidacul-Nou, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Vârsta persoanelor afectate este cuprinsă între 8 luni și 17 ani.
Specialiștii atenționează că rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă care poate duce la complicații grave și îndeamnă părinții să vaccineze copiii.
„Rujeola este de 6 ori mai infecțioasă decât gripa și poate dezvolta boli grave, sau complicații, cum ar fi: infecția urechii, pneumonie, surditate permanentă, encefalită, sau deces. Aceasta se răspândește foarte rapid, dacă nu este menținută imunitatea de grup ce poate fi obținută prin vaccinare”, avertizează specialiștii ANSP.
În Republica Moldova, vaccinarea se efectuează gratuit, cu 3 doze de vaccin ROR, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani.
În cazul în care copiii nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, părinții sunt îndemnați să meargă la instituția medicală, unde medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.
Potrivit OMS, Regiunea Europeană raportează cele mai multe cazuri de rujeolă din ultimii 25 de ani.
În Republica Moldova, pe parcursul anilor 2021 și 2022 nu au fost înregistrate cazuri. În 2023 au fost înregistrate 3 cazuri, iar în anul 2024 au fost înregistrate 216 cazuri confirmate de rujeolă.
De la începtul anului 2025 și până în prezent au fost înregistrate 20 de cazuri de rujeolă, dintre care 5 de import din – România și Ucraina.