Măsurile pentru combaterea și prevenirea fumatului, mai dure. Proiectul a fost votat în prima lectură

Măsurile pentru combaterea și prevenirea fumatului, vor fi mai stricte. Deputații au votat în prima lectură proiectul de lege care propune aceste măsuri. Inițiativa, elaborată de Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Sănătate Publică, urmărește protejarea sănătății cetățenilor și alinierea la standardele Uniunii Europene.

Potrivit proiectului, fumatul va fi interzis în mai multe locuri. Fumatul nu va mai fi permis în apropierea instituțiilor publice, medicale, de învățământ, culturale sau sportive. Se interzice fumatul în raza de 10 metri de la intrările în clădirile publice, pe terenurile de sport și de joacă, în parcuri, pe plaje și în stațiile de transport public. În scările blocurilor, cabinele ascensoarelor și alte spații comune fumatul va fi, de asemenea, interzis.

Odată cu adoptarea proiectului, vor fi aplicate amenzi mai mari pentru nerespectarea regulilor. Persoanele care fumează în locuri interzise, riscă amenzi de până la 2.250 de lei sau muncă în folosul comunității între 40 și 60 de ore. Persoanele juridice care nu respectă regulile, pot primi amenzi de până la 15.000 de lei. De asemenea, riscă suspendarea activității timp de un an. Iar cei care vând produse din tutun minorilor sau în locuri neautorizate, pot fi amendați cu până la 20.000 de lei.

Vânzarea și promovarea produselor din tutun, de asemenea va fi reglementată mai strict. Produsele din tutun nu vor mai putea fi vândute în unități de comerț ambulant. Iar comercianții vor fi obligați să dețină documente care atestă proveniența produselor din tutun. Mai mult, se interzice promovarea produselor din tutun și a țigaretelor electronice, inclusiv în jocurile video și emisiunile TV.

Mai nou, toate produsele din tutun și cele conexe, inclusiv țigaretele electronice, vor trebui să aibă etichete clare despre riscurile fumatului. Avertismentele de sănătate trebuie să acopere 30% din suprafața ambalajului.

Noile reguli vor fi aplicate treptat. Proiectul va fi supus votului în cea de-a doua lectură.

Citește și: Măsuri mai aspre de combatere a fumatului: Cresc amenzile și se extind zonele unde fumatul este interzis

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA