Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat discuțiile desfășurate la Jeddah privind soluționarea conflictului din Ucraina. Șefa statului a subliniat importanța unei păci juste și durabile.
„Moldova salută discuțiile de la Jeddah și eforturile pentru o pace justă și durabilă. Apreciem angajamentul SUA și al Ucrainei, inclusiv propunerea pentru o încetare a focului de 30 de zile. Drumul către pace necesită curaj și garanții de securitate reale pentru Ucraina”, a declarat Maia Sandu.
Ucraina a fost de acord să accepte propunerea SUA de încetare imediată a focului pentru 30 de zile și să ia măsuri pentru restabilirea unei păci durabile după invazia Rusiei, potrivit unei declarații comune SUA-Ucraina din 11 martie.
Cele două părți au convenit să încheie cât mai curând posibil un acord global pentru dezvoltarea resurselor minerale critice ale Ucrainei.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Statele Unite trebuie acum să convingă Rusia să accepte acest armistițiu.
„Noi suntem de acord. Dacă și rușii sunt de acord, liniștea va deveni realitate”, a adăugat Zelenski.