Au început negocierile de pace pentru Ucraina. Zelenski nu participă direct

Au început negocierile dintre Ucraina și Statele Unite ale Americii în Arabia Saudită. Este prima întâlnire oficială dintre cele două părți, după disputa dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski la Casa Albă, transmite BBC News.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat duminică, 9 martie, că va vizita Arabia Saudită pe 11 martie. În cadrul vizitei, se va întâlni cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman. A doua zi, echipa sa va purta negocieri cu delegația americană.

„Întâlnirea echipelor noastre din Arabia Saudită – Ucraina și Statele Unite – a fost mai bine pregătită. Sperăm la rezultate, iar acestea vizează atât apropierea păcii, cât și continuarea sprijinului”, a declarat Zelenski în mesajul său.

Citește și: Zelenski, întrevedere cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite: Am discutat pașii pentru a pune capăt războiului

Din delegația ucraineană fac parte mai mulți oficiali. Mai exact, Andrii Iermak, șeful Biroului Președintelui; Pavlo Palisa, adjunctul șefului Biroului Președintelui; Andrii Sîbiga, ministrul Afacerilor Externe și Rustem Umerov, ministrul Apărării. Volodimir Zelenski nu va participa direct la negocieri.

Potrivit agenției Reuters, din partea americană vor participa aceleași persoane care în februarie s-au întâlnit la Riad cu reprezentanți ai Rusiei. Este vorba de Marco Rubio, secretarul de stat al SUA; Mike Waltz, consilierul lui Donald Trump pentru securitate națională și Steve Witkoff, trimis special pentru Orientul Mijlociu.

Vezi și: Zelenski va participa la negocierile de pace din Arabia Saudită

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA