Veterani ai războiului de pe Nistru

Veteranii războiului de la Nistru, onorați la MAI: Lecțiile dumneavoastră de viață trebuie transmise generațiilor

Nouă veterani ai războiului de la Nistru, care au luptat pentru apărarea independenței și integrității Republicii Moldova, au fost omagiați de Ministerul Afacerilor Interne. Aceștia au primit grade speciale, ca simbol al recunoașterii și prețuirii sacrificiului lor.

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, le-a spus veteranilor că apreciază contribuția lor la educarea în spiritul devotamentului față de țară a tinerei generații.

Este important ca lecțiile Dumneavoastră de viață, experiența prin care ați trecut în 1992 să fie transmise în continuare generațiilor care vin, pentru că doar așa poate fi învățat, din prima sursă, ce înseamnă devotamentul față de țară și dragostea de neam”, a spus ministra de Interne.

 

În acest an, la 2 martie, Republica Moldova a marcat 33 de ani de la conflictul de pe Nistru.

Conflictul armat de pe Nistru a izbucnit pe 2 martie 1992, odată cu atacurile trupelor separatiste asupra structurilor de ordine din Moldova. Armata a 14-a a Federației Ruse a sprijinit forțele separatiste.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Mărturii cutremurătoare de pe frontul de la Nistru: „Noi trebuie să ne apărăm țara, nu trebuie să o dăm nimănui!”

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA