Sursa: politia.md

Viorel Cernăuțeanu i-a mulțumit coordonatorului TIKA pe final de mandat

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a avut o întrevedere de curtoazie cu coordonatorul Agenției Turcești de Colaborare și Coordonare (TIKA), Selda Ozdenoglu, cu prilejul încheierii mandatului.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a avut o întrevedere cu coordonatorul Agenției Turcești de Colaborare și Coordonare (TIKA), Selda Ozdenoglu. Întrevederea a avut drept scop sumarizarea activităților comune de cooperare bilaterală moldo-turcă pe segmentul polițienesc.

Viorel Cernăuțeanu a declarat că instituția pe care o conduce mizează în continuare pe sprijinul reprezentanților sistemului afacerilor interne acreditați pe lângă misiuni diplomatice în străinătate pentru noi oportunități de colaborare menite să susțină Poliția conform necesităților. De asemenea, Cernăuțeanu a exprimat sincere mulțumiri oficialului pentru asistența continuă acordată de TIKA întru dezvoltarea Poliției din Republica Moldova.

La rândul său, Selda Ozdenoglu, și-a exprimat speranța că proiectele comune inițiate vor avea continuitate și că eforturile pe care le depune Inspectoratul General al Poliției vor da roade în beneficiul polițiștilor și al cetățenilor țării.

Menționăm că, cu suportul TIKA a fost implementat proiectul privind acordarea primului ajutor, care a fost realizat în anul 2018 și în cadrul căruia au fost instruiți 30 de polițiști formatori. Totodată, s-u desfășurat instruiri pe diverse domenii polițienești și vizite de studii în Turcia.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA