Un grup infracțional, suspectat de circulația ilegală a drogurilor, a fost deconspirat de oamenii legii. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Potrivit poliției, suspecții procurau droguri de diferite tipuri, prin intermediul aplicației Telegram, iar altele de către consumatorii finali și diferiți intermediari prin metoda tranzacțiilor prin rețelele de plăți electronice. Ulterior, banii erau transferați pe alte conturi curente înregistrate în băncile comerciale din Republica Moldova pe numele persoanelor interpuse.
În cadrul investigațiilor, polițiștii au reținut în Chișinău, în flagrant, două persoane de 22 și 34 de ani în timp ce plasau droguri în ascunzișuri. În urma perchezițiilor corporale, dar și la domiciliul suspecților, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, au depistate și ridicate 200 grame de mefedronă, 80 grame de hașiș, dar și MDMA, destinate comercializării, cântare de înaltă precizie și telefoane mobile cu informație importantă cu privire la activitatea ilicită.
De asemenea, dintr-un ascunziș de pe str. Grenoble, oamenii legii au ridicat un pachet cu 100 de grame de hașiș și 50 de grame de heroinǎ.
Valoarea totală a drogurilor pe piața tenebră constituie 400 000 de lei