Un bărbat de 27 de ani a fost reținut la Chișinău. Acesta este suspectat că făcea parte dintr-un grup infracțional specializat în distribuirea ilegală de droguri prin aplicația Telegram.
Potrivit poliției, suspectul avea rolul de curier, plasând drogurile în ascunzișuri pentru consumatorii din sectorul Botanica. În momentul reținerii, asupra acestuia au fost găsite 100 de grame de hașiș și bandă adezivă folosită pentru ambalarea substanțelor.
Mai mult, în încercarea de a scăpa de probe, suspectul a aruncat o geantă plină cu droguri de la etajul opt, însă aceasta s-a agățat de un copac. Cu ajutorul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, geanta a fost recuperată, iar în interior au fost găsite 60 de timbre LSD.
Valoarea totală a drogurilor confiscate este estimată la 170.000 de lei. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de între 7 și 15 ani.