Un accident grav s-a produs pe traseul DN 24, România, între localitățile Sculeni și Iași. Accidentul a avut loc în dimineața zilei de 16 februarie, când un microbuz din Republica Moldova și un autoturism din România s-au lovit. În urma accidentului, motorul microbuzului a luat foc. Din fericire, toți pasagerii microbuzului au reușit să se evacueze, transmite 24Iași.
La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și mai multe echipaje medicale de urgență. La momentul sosirii pompierilor, microbuzul ardea în întregime.
În urma accidentului, două persoane din microbuz au suferit răni ușoare. De asemenea, un pasager din autoturismul românesc a avut nevoie de îngrijiri medicale, motiv pentru care a fost transportat la spital. Ceilalți pasageri au fost preluați de un alt vehicul, care circula pe același traseu și și-au continuat drumul spre casă.
În acest sens, autoritățile din România au inițiat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul, iar Consulatul Republicii Moldova la Iași va menține legătura cu victimele pentru a asigura asistența necesară cetățenilor moldoveni.