Moldova consolidează cooperarea cu NATO pentru securitate și lupta împotriva dezinformării

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, s-a întâlnit cu Radmila Šekerinska, secretarul general adjunct al NATO, în cadrul Conferinței de Securitate de la München. Oficialii au discutat despre prioritățile cooperării dintre Republica Moldova și Alianța Nord-Atlantică, în contextul provocărilor de securitate din regiune.

În cadrul discuției, oficialii au analizat situația actuală de securitate și au explorat modalități de întărire a cooperării prin intermediul Programului Individual de Parteneriat RM-NATO pentru 2025-2028, implementarea Pachetului de asistență NATO pentru consolidarea capacităților de securitate și apărare ale Republicii Moldova, creșterea rezilienței și combaterea noilor amenințări la adresa securității, precum și pe contracararea dezinformării și promovarea activităților de diplomație publică.

„Am subliniat interesul pentru expertiza și sprijinul Alianței în promovarea reformelor democratice, în special în ceea ce privește modernizarea sectorului de securitate și apărare națională, în conformitate cu provocările actuale ale mediului de securitate”, a declarat Mihai Popșoi.

Potrivit MAE, cooperarea bilaterală în dezvoltarea capacităților de reziliență și apărare rămâne un instrument esențial pentru garantarea securității Republicii Moldova și a cetățenilor.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA