USAID își trimite angajații în concediu administrativ, iar personalul din misiuni externe trebuie să revină în SUA

Întreg personalul USAID va intra în concediu administrativ  începând cu 7 februarie, la nivel global, cu excepția celor desemnați pentru funcții esențiale, conducerea de bază și programele special desemnate. În același timp, angajații aflați în misiuni în afara Statelor Unite vor trebui să revină în țară în termen de 30 de zile, iar contractele celor care nu sunt considerați esențiali vor fi reziliate. Anunțul a fost făcut pe pagina Agenției.

 

Agenția, în coordonare cu Departamentul de Stat, va acoperi costurile de repatriere, respectând toate cerințele și legislația aplicabilă.

Totodată, USAID analizează posibile excepții pentru cei care se confruntă cu dificultăți personale, medicale sau familiale, inclusiv probleme de mobilitate, sarcină sau calendarul școlar al copiilor.

Angajații care vor continua să lucreze vor fi notificați până pe 6 februarie, iar informații suplimentare despre procedura de solicitare a excepțiilor vor fi furnizate în perioada următoare. USAID și-a exprimat recunoștința față de personalul său pentru activitatea desfășurată.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA