Medicii de la Spitalul Clinic Bălți au realizat, în premieră, două intervenții chirurgicale minim invazive, utilizând tehnologia laparoscopică. Pacientele, două femei de 60 și 36 de ani, au beneficiat de aceste operații datorită unui laparoscop modern. Utilajul a fost achiziționat recent de instituția medicală și a costat 134.000 de dolari.
O echipă de chirurgi din cadrul instituției medicale și din municipiul Chișinău a efectuat, în premieră, două intervenții chirurgicale laparoscopice în cazul a două patologii severe.
E vorba de două femei, cu vârste de 60 și 36 de ani, cărora le-au fost făcute operații prin metoda minim invazivă.
În cazul femeii de 60 de ani, a fost realizată o intervenție chirurgicală de hernie hiatală, iar în cazul celei de 36 de ani, s-a realizat splenectomie (extirparea splinei). Din fericire, ambele intervenții au fost realizate cu succes. În prezent, pacientele se simt bine și urmează tratament postoperator.
Echipa de specialiști care a efectuat operațiile este formată din chirurgii Sergiu Ungureanu și Sergiu Levința, medicul rezident Alexandr Guțul, anesteziologii-reanimatologi Sergiu Pcela și Andrei Talmazan, și asistentele Maia Țurcanu și Victoria Gheorghiță.
De menționat că echipamentul laparoscopic modern permite medicilor să efectueze intervenții minim invazive. Acestea sunt realizate cu ajutorul unei camere video de mici dimensiuni și instrumente chirurgicale speciale. Operațiile oferă mai multe beneficii pacienților, precum recuperare rapidă, durere redusă postoperatorie și riscuri minime de complicații.