Activitatea Uzinei Metalurgice din Rîbnița va rămâne suspendată până pe 31 ianuarie curent, transmite presa din regiune. Măsura a fost prelungită în contextul crizei energetice de pe malul stâng al Nistrului.
În continuare, din cauza șomajului tehnic, la muncă va veni doar personalul de serviciu. Această măsură are scopul de a reduce consumul de energie. De menționat că, în prezent, peste 2.000 de angajați au rămas fără loc de muncă și cu salarii minime.
Reamintim că aceste decizii vin în contextul soluționării crizei energetice și sociale provocate în stânga Nistrului, după ce Gazprom a sistat livrările de gaz natural.
Citește și: Chișinăul, gata să ajute financiar regiunea transnistreană, dar impune condiții clare