Direcția Asistență Medicală și Socială (DAMS) a CMC Chișinău anunță o creștere semnificativă a cazurilor de gripă și alte infecții respiratorii în capitală. Potrivit lui Vladimir Bolocan, șeful adjunct al direcției, spitalele din Chișinău sunt aproape la capacitate maximă, atât în ceea ce privește numărul paturilor disponibile, cât și resursa umană implicată în tratarea pacienților.
„Suntem într-o perioadă de acutizare și creștere a cazurilor de gripă și alte infecții respiratorii. La acest moment suntem aproape la capacități maxime în ceea ce privește numărul paturilor și resursa umană conectată la procesul de internare și tratament a cazurilor de gripă și alte infecții respiratorii plus complicațiile cauzate”, a comunicat Vladimir Bolocan.
Șeful Direcției aduce la cunoștință că în ultimele zile, numărul de cazuri de infecții respiratorii virale acute a ajuns la 1969, față de 1773 înregistrate săptămâna precedentă. Dar, întrucât majoritatea internărilor au avut loc în weekend, s-ar putea ca numărul pacienților să fie mai mare, sugerează Bolocan.
Șeful DAMS a menționat că autoritățile vor monitoriza îndeaproape evoluția situației în următoarele zile și, în funcție de necesitate, vor coopera cu instituțiile naționale și vor implementa măsuri suplimentare pentru a extinde capacitățile de internare și tratament.
„Vom vedea cum va decurge situația în următoarele două zile și, dacă va fi nevoie, vom apela și la instituțiile republicane și vom veni cu demersurile respective pentru a informa despre necesitatea de a crește capacitățile de internare și de acordare a asistenței medicale, în special în ceea ce privește gripa sezonieră sau alte boli respiratorii acute plus complicațiile provocate”, a explicat oficialul.