Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi, 19 ianuarie, Boboteaza, ziua în care Iisus Hristos a fost botezat în apele Iordanului. Credincioșii participă slujbe și primesc agheasmă mare, apa sfințită ce are un rol esențial în această zi importantă.
Tradiția spune că agheasma are puterea de a tămădui rănile și de a aduce liniște și pace în casele celor care o păstrează cu evlavie. Aceasta poate fi luată din biserică sau, pentru cei care nu ajung la slujbă, chiar din orice sursă de apă, căci în seara de Bobotează apa devine tămăduitoare. Mulți credincioși o păstrează la loc de cinste în casă și o consumă pe nemâncate, în fiecare dimineață.
În tradiția populară, se spune că, dacă în această zi ninge sau este ger, roadele vor fi bogate. De asemenea, se mai crede că este un moment propice pentru curățirea spirituală, iar agheasma poate proteja casa de spiritele rele.
În această zi, creștinii respectă obiceiuri și tradiții, consumând alimente specifice precum grâu fiert cu miere și piftie. De asemenea, ajunul Bobotezei este marcat de post negru, iar în dimineața zilei de Bobotează se ia agheasma pe nemâncate, pentru a aduce purificare și binecuvântare.