Maia Sandu, de Ziua Națională a Culturii: ”Este un prilej de a ne aminti de cei care au îmbogățit patrimoniul nostru”

Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj de Ziua Națională a Culturii. Șefa statului a menționat că această zi ”este un prilej de a ne aminti de cei care, prin creația lor, au îmbogățit patrimoniul nostru cultural”.

Maia Sandu a evidențiat că 2025 va fi declarat Anul Mihai Eminescu, un moment important pentru a redescoperi învățăturile și frumusețea limbii române, dar și pentru a adânci aprecierea față de moștenirea lăsată de marele poet.

„Cultura este puntea cea mai de preț între trecut, prezent și viitor, este expresia vie a sufletului și tradițiilor noastre. Fiecare operă, fiecare cântec, dans sau vers spune povestea sufletului moldovenesc. Iar anul 2025, declarat Anul Mihai Eminescu, ne oferă prilejul să recitim versurile care ne inspiră iubirea de neam și frumusețea limbii române”, a subliniat Președinta Maia Sandu.

În cadrul unei gale de premiere, Maia Sandu a oferit distincții celor care, prin talentul și munca lor, promovează patrimoniul cultural al Republicii Moldova, subliniind că „fiecare contribuție adusă la cultura națională ajută la consolidarea unui viitor cultural puternic și sustenabil”.

„Să fim mândri de cultura noastră, să o promovăm și să o trăim cu bucurie în fiecare zi”, a încheiat șefa statului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA