Două incendii au fost înregistrate în raionul Briceni, în ultimele 24 de ore. Unul a izbucnit într-o casă de locuit, altul – într-un magazin. Pompierii au reușit să intervină și să prevină pierderi de vieți omenești, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Primul incendiu a izbucnit în satul Slobozia-Șirăuți, într-o casă de locuit. Focul a distrus o cameră, însă datorită intervenției rapide a pompierilor, alte două încăperi au fost salvate.
Al doilea caz a fost semnalat în orașul Briceni, pe strada Independenței. Pompierii au fost solicitați pentru a stinge flăcările care au afectat parțial mai multe bunuri materiale depozitate într-un magazin de piese auto.
Din fericire, în ambele situații, nu au fost raportate victime.
Potrivit IGSU, peste 450 de salvatori și pompieri, sprijiniți de 140 de unități de tehnică specializată, au fost la datorie pe parcursul sărbătorii de Crăciun pe stil nou, intervenind în 21 de situații de risc pe întreg teritoriul țării.