Regulamentul privind stabilirea și plata ajutorului social va fi modificat. Acesta va intra în vigoare la 1 ianuarie 2025.
Potrivit Ministerului Muncii și protecției Sociale, aceste modificări sunt necesare pentru a aborda problemele actuale identificate în sistemul de ajutor social, cum ar fi dependența prelungită de acest sprijin și dificultățile de integrare în câmpul muncii ale beneficiarilor apți de muncă.
„Principala schimbare adusă este implementarea managementului de caz, o metodă care permite o mai bună coordonare a intervențiilor sociale. Asistenții sociali vor fi parte a comisiilor multidisciplinare pentru a elabora planuri individualizate de asistență, adaptate nevoilor specifice ale fiecărei familii. Aceasta va asigura un sprijin eficient și personalizat pentru familiile defavorizate beneficiare de Ajutor Social”, precizează reprezentanții MMPS.
Totodată, Regulamentul modificat va include măsuri pentru încurajarea angajării persoanelor apte de muncă.
„Scopul este de a reduce dependența de ajutorul social și de a sprijini familiile să devină independente financiar. Noile prevederi pun accent pe identificarea cauzelor care duc la necesitatea sprijinului social și pe promovarea incluziunii sociale prin ocuparea în câmpul muncii”, explică specialiștii.