Persoanele implicate în coruperea electorală sau falsificarea rezultatelor votării în interesul unui grup criminal organizat riscă până la 7 ani de închisoare și amenzi de până la 92 500 de lei. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care introduce sancțiuni mai dure pentru încălcările din procesul electoral.
Astfel, persoanele care vor fi implicate în coruperea electorală, acționând în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale, vor risca amenzi de la 67 500 de lei la 92 500 de lei sau închisoare de la 4 la 7 ani.
În cazul falsificării rezultatelor votării, comisă în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale, sancțiunea penală aplicată va fi amendă de până la 92 500 de lei sau închisoare de la 3 la 7 ani.
Totodată, persoanele vor fi amendate și pentru înregistrarea video a buletinului de vot, nu doar fotografierea acestuia. Cei care vor colecta semnături nefiind autorizați vor fi sancționați cu amenzi de până la 4 500 de lei.
Va fi sancționată contravențional mai dur și efectuarea agitației electorale de către organizațiile necomerciale, sindicate, patronate, reprezentanții cultelor religioase sau ai părților lor componente, desfășurat inclusiv în lăcașele de cult, în cadrul perioadei electorale.
Pentru a accelera procesele judiciare, modificările propun ca lipsa unuia dintre avocații inculpatului să nu mai fie motiv de amânare a ședințelor de judecată. Aceste măsuri vin să combată corupția electorală și să asigure desfășurarea unor alegeri corecte și transparente.