Un bărbat de 37 de ani, originar din raionul Ialoveni, recunoscut vinovat pentru omor intenționat, a fost condamnat la de 10 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Potrivit materialelor din dosar, tragedia s-a produs în seara zilei de la 23 aprilie, pe strada Grenoble din Capitală.
Inculpatul și victima s-ar fi întâlnit întâmplător. Între cei doi s-a iscat o ceartă, care a degenerat în bătaie. La un moment dat, inculpatul a scos un cuțit și i-a aplicat victimei mai multe lovituri, inclusiv în abdomen.
Medicii sosiți la fața locului nu au putut salva bărbatul, care a decedat în timpul intervențiilor medicale.
Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția. Totodată, potrivit procurorilor, acesta nu este la prima abatere de ordin penal.
Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.