Parlamentul va organiza audieri publice pe tema situației din sectorul energetic. Anunțul a fost făcut de deputatul Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe. Decizia vine în contextul în care Moldovagaz a solicitat majorarea tarifului la gazele naturale cu peste patru lei.
„Desigur, suntem în așteptarea deciziei ANRE, dar acest anunț al companiei, pe bună dreptate, stârnește nemulțumire și nedumerire în rândul multor cetățeni, mai ales având în vedere că unii responsabili din domeniu făceau declarații optimiste cu privire la situația energetică acum câteva luni,” a declarat Radu Marian.
Audierile, programate pentru săptămâna viitoare, vor avea ca scop clarificarea motivelor care au dus la solicitarea Moldovagaz și identificarea unor soluții pentru a preveni ajustările bruște ale tarifelor în viitor.
Instituțiile și întreprinderile din sectorul energetic vor fi invitate să participe, iar data exactă a audierilor va fi anunțată după decizia Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică privind solicitarea Moldovagaz.
ANRE urma astăzi, 27 noiembrie, să se întrunească în ședință pentru a examina solicitarea venită din partea Moldovagaz, însă ședința a fost amânată.
Amintim că, Moldovagaz a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să majoreze tariful pentru gazele naturale până la 16 lei și 17 bani pentru un metru cub, fără TVA. Tariful propus crește cu 4 lei și 6 bani, ceea ce reprezintă o majorare de aproximativ 33,53% față de tariful actual.