În timp ce lucra pe un șantier din cartierul vienez Penzing, un instalator a făcut o descoperire incredibilă. A găsit un cufăr metalic de 30 de kilograme, plin cu monede de aur, în valoare de 2,3 milioane de euro.
Comoara a fost găsită pe 11 noiembrie, când muncitorul, curios de traseul unei frânghii descoperite cu o zi înainte, a săpat și a dat peste cutia metalică încadrată în beton.
Casa, abandonată de foștii proprietari, ascundea comoara aparent de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Actualul proprietar nu știa despre existența aurului.
Potrivit legislației austriece, descoperirea va fi împărțită între proprietar și muncitor, fiecare primind câte 1,15 milioane de euro.