Drumarii au intervenit pe tot parcursul nopții trecute pentru a asigura circulația în condiții de iarnă pe drumurile naționale, în special pe cele din zonele de Nord și Centru ale țării, informează Administrația de Stat a Drumurilor.
În procesul tehnologic au fost antrenate:
- utilaje speciale – 49 (unități);
- muncitori rutieri – 48 (persoane);
- material antiderapant manual – 7,6 (tone);
- sare tehnică – 224,2 (tone).
Echipele de intervenție au desfășurat lucrări de deszăpezire și combatere a lunecușului în raioanele Bălți, Fălești, Sângerei, Briceni, Dondușeni, Ocnița, Drochia, Glodeni, Edineț, Rîșcani, Soroca, Șoldănești, Călărași, Strășeni, Ungheni și altele.
ASD atenționează conducătorii auto să-și echipeze vehiculele cu anvelope de iarnă, să evite deplasările fără echiparea corespunzătoare a vehiculului, să conducă cu prudență și să adapteze viteza la condițiile meteorologice și de drum.
Pentru a solicita intervenția drumarilor sau orice alte situații de urgență, cetățenii pot contacta în regim non-stop, 24/7, Serviciul Operativ ASD la numerele de telefon (+373) 78337744 și (+373) 60477117, disponibile și pe Viber/WhatsApp.