căldură

Peste 400 mii de cereri la compensații au fost depuse de consumatori până în prezent

Până în acest moment, s-au depus 422.682 de cereri pentru compensarea costurilor la energie pentru sezonul rece 2024-2025. Anunțul a fost făcut de Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova.

Ministerul reamintește că persoanele care doresc să primească compensații pentru luna noiembrie trebuie să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md până la data de 28. Cererile depuse după această dată vor fi eligibile pentru compensații începând cu luna următoare.

În acest sezon, valoarea compensațiilor va fi stabilită pentru fiecare gospodărie în funcție de venituri, numărul de membri, statutul acestora (persoană cu dizabilitate severă, copil, pensionar, student cu frecvență la zi, șomer), tipul principal de încălzire al locuinței și alți factori relevanți. „Gospodăriile cu venituri mai mici vor primi o compensație mai consistentă,” menționează reprezentanții MMPS.

De asemenea, sistemul informațional este acum conectat la 11 baze de date publice, facilitând o evaluare mai precisă a situației fiecărei familii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA